Leonardo da Vinci este una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale istoriei. Interesat de toate laturile cunoaşterii, acesta a lăsat posterităţii opere de mare valoare în domeniul artei, dar şi schiţe ale unor tehnologii care lasă să se întrevadă o viziunea aparte asupra viitorului.   Leonardo da Vinci (15.04.1452 – 02.05.1519) a fost un pictor, desenator, sculptor, arhitect şi inginer italian de geniu, întruchipând poate mai mult ca oricine idealurile umaniste ale Renaşterii. Cina cea de Taină (1495–1498) şi Mona Lisa (cca 1503–1506) sunt printre cele mai cunoscute şi totodată impozante picturi ale Renaşterii. Caietele sale ne dezvăluie spiritul ştiinţific, iscoditor, şi ingeniozitatea lui mecanică, situându‑l cu mult înaintea timpului său.Faima neasemuită de care s‑a bucurat în timpul vieţii, trecută prin filtrul criticii de artă, a rămas neatinsă până azi şi se datorează, în mare măsură, neobositei dorinţe de cunoaştere care i‑a îndrumat gândirea şi felul de‑a fi. Un artist înnăscut, considera că ochii sunt principalul făgaş către cunoaştere. Dintre toate simţurile omului, Leonardo preţuia cel mai mult vederea, întrucât numai ea transmitea realităţile experienţei imediate cu precizie şi fără greşeală. Prin urmare, fiecare fenomen perceput devenea obiectul cunoaşterii, iar saper vedere (în italiană, să ştii să vezi) a fost marea temă a studiilor sale. Şi‑a folosit puterea creatoare în toate domeniile ce foloseau reprezentarea grafică: pictură, sculptură, arhitectură şi inginerie. Însă nu s‑a oprit aici. Ajutat de inteligenţa sa sclipitoare, de puterea neobişnuită de observaţie şi de măiestria de desenator, a realizat studii asupra naturii, fapt ce i‑a permis să exceleze în artă şi ştiinţă deopotrivă. ÎNCEPUTURILE: FLORENŢALa momentul naşterii sale, părinţii lui Leonardo nu erau căsătoriţi. Tatăl, Ser Piero, era un notar şi moşier florentin, iar mama, Caterina, o ţărancă tânără, care s‑a măritat după scurtă vreme cu un meşteşugar. Leonardo şi‑a petrecut copilăria pe moşia tatălui, ca fiu legitim şi primind educaţia de bază obişnuită vremurilor: citit, scris şi aritmetică. N‑a învăţat temeinic latina, temelia învăţământului tradiţional, decât mult mai târziu, şi atunci pe cont propriu. De asemenea, n‑a pătruns în miezul matematicilor superioare (geometrie şi aritmetică avansată) decât pe la treizeci de ani, când a început să le studieze cu sârguinţă şi perspicacitate.