Grigore Alexandrescu - Toporul si padurea Minuni în vremea noastra nu vaz a se mai face, Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace Nu ramâne-ndoiala; pentru ca de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Si caii lui Ahil, care proorocea, Negresit ca au fost, de vreme ce-l tragea. Întâmplarea ce stiu si voi s-o povestesc Mi-a spus-o un batrân pe care îl cinstesc Si care îmi zicea Ca si el o stia De la stramosii lui, Care stramosi ai lui ziceau si ei c-o stiu De la un alt stramos, ce nu mai este viu Si pe-ai carui stramosi, zau, nu pot sa vi-i spui. Într-o padure veche, în ce loc nu ne pasa, Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa. Trebuie sa stiti, însa, si pot sa dau dovada, Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada. Astfel se încep toate: vremea desavârsaste Orice inventa omul si orice duhul naste. Asa taranul nostru numai cu fieru-n mâna Începu sa sluteasca padurea cea batrâna. Tufani, palteni, ghindarii se îngrozira foarte: “Trista veste, prieteni, sa ne gatim de moarte, Începura sa zica, toporul e aproape! În fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape!” - “E vreunul de-ai nostri cu ei sa le ajute?” Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute Si care era singur ceva mai la o parte. “Nu.” - “Asa fiti în pace: asta data-avem parte; Toporul si taranul alt n-o sa izbuteasca, Decât sa osteneasca.” Stejaru-avu dreptate: Dupa multa silinta, cercari îndelungate, Dând în dreapta si-n stânga, cu putina sporire, T;aranul se întoarse fara de izbutire. Dar când avu toporul o coada de lemn tare, Puteti judeca singuri ce trista întâmplare. Istoria aceasta, de-o fi adevarata, Îmi pare ca arata Ca în fiece tara Cele mai multe rele nu vin de pe afara, Nu le aduc strainii, ci ni le face toate Un pamântean de-ai nostri, o ruda sau un frate.