Tatăl meu lucrează chirurg în spital. Odată  m-a invitat la el la serviciu, la o seară festivă. După ce a luat  cuvântul medicul-sef, au vorbit şi foştii bolnavi .Ei povesteau despre oamenii  cei mai buni  din spital. La tribună s-a apropiat un om înalt şi bine făcut. Acesta e  Andruşa,- a spus o bătrână, care stătea lângă mine în sală. Ea a zâmbit: - El era atât de bolnav… de tot… -          Eu acum lucrez!- a vorbit de la tribună Andruşa. -          Eu joc hochei , datorită că există așa oameni… există  aşa un om…  M-am uitat la cei de pe scenă şi am înţeles, de cine este vorba:  nu-l vedeam pe tata. Era după spatele cuiva. Au vorbit încă doi foşti bolnavi, care tata i-a operat,  spuneau că datorită ajutorului care l-a acordat tata, s-au născut a doua oară. Aceşti oameni îl priveau pe tata aşa, încât părea că au careva legături bune, cu amintiri frumoase. Unul din el continuă să conducător auto,  iar altul – vânzător. Până acasă m+a însoţit Andruşa, pentru că tata a fost chemat urgent  la un bolnav. „ Iar să salveze”,  - a spus bătrâna.  Când am ajuns acasă , Andruşa mi-a zis: -          Semeni cu tatăl tău! Pe cuvântul meu… semeni! A spus într-un fel, cum m-ar fi onorat. Dar eu în acel minut mă gândeam, că poate şi semăn  fizic. „Pentru ca să semăn cu el cu adevărat. –gândeam - mai am mult de învăţat. Pentru că nu e atât de ușor - să faci oamenii să fie fericiţi”.