aici v-or fi insusiri si valori rele(rautacios,furator,nesimtit...)

În ultimii ani a sporit semnificativ preocuparea oamenilor de ştiinţă faţă de problema privind obiectul infracţiunii, problemă care generează numeroase discuţii în contradictoriu. Această mare miză se explică prin reformarea continuă a legislaţiei penale şi prin necesitatea de a aduce claritate în ce priveşte clasificarea precisă a faptelor infracţionale, la baza căreia este pus, de regulă, criteriul obiectului juridic al infracţiunilor. Nu putem afirma că nu există studii consacrate problemei menţionate. Pe parcursul ultimelor decenii, o serie întreagă de chestiuni de importanţă principială, legate de problema obiectului infracţiunii, în general, şi a obiectului infracţiunilor contra patrimoniului, în particular, a format subiectul numeroaselor investigaţii. În pofida multiplelor dezbateri, nu a fost identificată o abordare unitară, categorică, cu argumente la care nu se află răspuns, a acestei probleme de maximă complicaţiune. Unele concluzii ale celor implicaţi în soluţionarea ei sunt mai aproape de adevăr, altele – mult prea îndepărtate. Caracterul nedesăvârşit al investigaţiilor privind problema obiectului infracţiunii, însoţit de maniera contestabilă a recomandărilor savanţilor, a avut un impact nefast asupra considerării la justa valoare, de către factorii abilitaţi cu aplicarea legii penale, a rolului şi locului obiectului infracţiunii în procesul de încadrare juridică a faptelor infracţionale. Între timp, stabilirea obiectului infracţiunii reprezintă etapa care încheie procesul amintit. Dacă nu se reuşeşte a determina entitatea, care suferă atingere prin săvârşirea infracţiunii, este compromisă întreaga activitate anterioară vizând introducerea faptei în tiparul legii. În această ipoteză, apare riscul real de a admite confuzia între faptele infracţionale aparţinând unor grupuri sau subgrupuri diferite (de exemplu, furtul şi accesul ilegal la informaţia computerizată; escrocheria şi practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător; delapidarea averii străine şi abuzul de putere sau abuzul de serviciu; ocuparea bunurilor imobile străine şi violarea de domiciliu; cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere şi dobândirea creditului prin înşelăciune; dobândirea sau comercializarea bunurilor, despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, şi spălarea banilor etc.). Aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale penale nu este deloc uşoară, practica judiciară atestând crudul adevăr că uneori sunt pronunţate hotărâri ce par ori chiar sunt contradictorii. În mare parte, neajunsurile legislaţiei şi greutăţile în calea soluţionării cauzelor penale sunt condiţionate de lipsa unei baze suficiente de cercetări ştiinţifice având scopul elaborării unor tratări aprofundate şi a unor procedee de combatere a fenomenului infracţional care să-şi dovedească vitalitatea şi actualitatea. Nici infracţiunile contra patrimoniului nu au fost exceptate de asemenea carenţe. Deşi ele alcătuiesc grosul statisticelor vizând rata infracţionalităţii, nu întotdeauna există modele reuşite cu privire la aceste infracţiuni CRETACA E ASTA